DANCO VISION

Povestea noastră

Banner-website-About-Us

La început a fost designul, web designul

Curajul, pasiunea și visul de a defini modul în care oamenii interacționează cu și în lumea digitală au stat la baza fondării Danco Vision în 2006, ca agenție de web design.

Aceasta a devenit repede un etalon al know-how-ului din domeniu și al calității serviciilor, atât pe plan local, cât și internațional. Iar acest lucru ne-a dat putere și ne-a inspirat dorința de a duce povestea mai departe.

De la start-up la performanță digitală 3600

Astăzi, Danco Vision scrie un nou capitol în era digitală. Printr-o viziune de ansamblu, 3600 și atenție pentru fiecare detaliu, reușim să asigurăm o paletă completă de servicii, care ajută brandurile să facă diferența în online.

Și chiar dacă experiența și timpul ne-au ajutat să creștem, viziunea noastră a rămas aceeași:

Să contribuim decisiv la crearea unei lumi în care digitalul să ajute comunitatea în fiecare aspect al vieții de zi cu zi, prin eficientizarea proceselor și promovarea valorilor reale.

Ghidați de misiune și valori continuăm să ne impunem ca trendsetteri în industrie!

Ne dorim să ajutăm brandurile să dezvolte o sinergie perfectă între marketingul digital și cel tradițional, printr-o abordare completă, 3600.

Creativitate
Gândim fresh și credem în forța unei abordări creative, indiferent că vorbim de soluții tehnice de web development și SEO sau idei și concepte de comunicare outside the box.
Determinare
Scopul nostru este performanța business-ului tău. Îl urmărim cu ambiție, seriozitate, know-how și flexibilitatea necesară, să transformăm fiecare provocare într-o poveste digitală de succes.
Profesionalism
De la oamenii cu care ne înconjurăm, până la ideile și materialele pe care le livrăm – toate stau sub semnul calității, pentru că ne dorim să creăm valoare adăugată în tot ceea ce facem.
Pasiune
În spatele fiecărui ecran și proiect se află oameni: cu emoții, dorințe și nevoi. Și ne străduim, ghidați de pasiune, să le facem viața mai bună, fie ei parteneri, colegi sau audiențe.

Oamenii din spatele
proiectelor de succes

Ne plac lucruri diferite, dar ne unește aceeași pasiune și dorință de a crea lucruri faine în digital. Te invităm să ne cunoști!

Daniel Ionescu

CEO & Founder

Deși lucrează în industrie de peste 20 de ani, experiența lui nu se rezumă doar la asta. Daniel este suma colegilor de la care a învățat atât de multe, a clienților alături de care a crescut și a celor care l-au ajutat să înțeleagă că oamenii sunt cei mai importanți. De fapt, asta ne place cel mai mult la el: oricât ar fi de ocupat, Daniel se află mereu în mijlocul echipei.

Daniel Ionescu

CEO & Founder

Einar Paul Albu

COO (Chief Operating Officer)

Einar este un profesionist care și-a dovedit de fiecare dată calitățile de leadership în relația cu echipele pe care le-a coordonat. Cu o capacitate remarcabilă de a aborda constructiv orice provocare, Einar găsește mereu cele mai eficiente soluții, apelând întotdeauna la calitățile individuale ale oamenilor cu care colaborează. Promovarea într-o poziție cheie este o recunoaștere a calităților pe care le-a etalat până acum și un cec în alb pentru strategiile pe care le va aplica pentru a potența performanțele Danco Vision. La fel ca și în sportul pe care îl urmărește cu pasiune, Formula 1, Einar crede că rezultatele constante, viziunea unui strateg și efortul de echipă te pot aduce și menține în pole position.

Einar Paul Albu

COO (Chief Operating Officer)

Corina Voicu

Senior Account Manager

Ca o artistă Cirque du Soleil, Corina reușește să echilibreze cu grație cerințele clientului, încărcarea fiecărui departament și punctele critice ale proiectelor, fără a pierde din vedere termenul limită. Este un Account Manager care combină eficient abilitățile de analiză, planificare și multi-tasking cu fulgere de creativitate, pentru a ajunge întotdeauna la rezultatul stabilit. Abilitățile de comunicare o ajută să construiască punți de dialog eficiente între departamente și clienții Danco Vision.

Corina Voicu

Senior Digital Account Manager

Mihaela Bachide

Digital Account Manager

Mihaela reușește să creeze, să mențină și să medieze relații de business, cu tact și determinare. Abilitățile dezvoltate în culturi organizaționale din România și din străinătate o ajută să gestioneze conturi complexe și proiecte speciale marca Danco Vision. Urmărește traseul fiecărui task și are abilitatea de a fluidiza parcursul acestuia între departamente, pentru ca rezultatul final să fie on point and on time. Călătoriile sunt cea mai bună formă de relaxare și fiecare destinație un prilej să-și creeze amintiri speciale.

Mihaela Bachide

Digital Account Manager

Rebeca Râpeanu

Senior Digital Account Manager

Rebeca este o persoană aventuroasă, pasionată de istorie, literatură și jocuri video. Cu o experiență vastă în industria advertisingului și ca project manager în domeniul web development, aduce o perspectivă unică în Danco Vision. Abilitățile sale de gestionare a problemelor, în calitate de account manager, asigură o colaborare eficientă cu fiecare client. Succesul echipei este întotdeauna o prioritate pentru ea! Își petrece timpul liber călătorind în locuri istorice și în lumile fantastice ale celor mai recente jocuri pe Playstation. Cu un simț al umorului nelipsit, Rebeca aduce entuziasm și râsete pe chipul oricărui coleg!

Rebeca Râpeanu

Senior Digital Account Manager

Marinela Anghel

Digital Account Manager

Un Account Manager este cheia comunicării cu clienții unei agenții. Iar Marinela a reușit foarte repede să găsească rețeta comunicării eficiente cu unii dintre cei mai importanți clienții ai Danco Vision, pentru implementarea unor proiecte vitale. Abilitatea ei de a înțelege nevoile clienților și de a transforma acestea în campanii de succes este inegalabilă. În ciuda agendei încărcate, își găsește timp pentru pasiunile sale. Este o iubitoare de animale și natură, iar în timpul liber îi place să se scufunde în lumea cărților sau să exploreze noi destinații de călătorie. Este întotdeauna optimistă, văzând partea bună în fiecare situație. Această perspectivă pozitivă se reflectă și în relațiile cu colegii, reușind să aducă cu ea buna dispoziție în fiecare discuție.

Marinela Anghel

Digital Account Manager

Clara Sin

Digital Account Manager

Clara navighează cu abilitate printre provocările zilnice ale relației dintre clienți și departamentele de creație, SEO, web development sau performance. Cu un apetit constant pentru optimizarea conturilor și un ochi abil focusat pe detalii, își propune să facă din fiecare proiect o poveste de succes. Atunci când nu traduce nevoile clienților în soluții creative, o găsim scufundată în nuanțele filosofiei politice, pictând sau explorând bucătarii internaționale, demonstrând astfel că arta și strategia pot merge mână în mână.

Clara Sin

Digital Account Manager

Anamaria Aniculăesii

Human Resources Specialist

Căutător de talente pentru echipa Danco Vision, Anamaria explorează online-ul pentru a găsi cei mai potriviți și motivați oameni. Și când îi găsește, se asigură că aceștia reușesc să „strălucească” în echipele în care se integrează. Pentru asta pune în joc ambiția pe care o are și capacitatea de a găsi cele mai eficiente metode de motivare. Snowboard-ul și celelalte sporturi de iarnă îi oferă adrenalină, iar călătoriile îi oferă relaxare.

Anamaria Aniculăesii

Human Resources Specialist

Monica Rădulescu

Financial Analyst

Spiritul organizat și responsabil al Monicăi o va ajuta să fie un Financial Analyst de succes. Atentă la detalii, pune cifrele în ordine și se asigură că fluxurile financiare ale Danco sunt up to date în orice moment. Rezolvă taskurile cu zâmbetul pe buze, fără să uite să te asculte cu atenție atunci când ai ceva pe suflet. Dacă îi mai rămâne energie, după program se relaxează la un meci de badminton sau pedalează prin parc. Leacul ei pentru energiile negative – dansul.

Monica Rădulescu

Financial Analyst

Ana-Maria Iscusitu

Assistant Manager

Assistant Manager-ul echipei noastre este o persoană cu un spirit pozitiv și o atitudine responsabilă, reflectată în toate sarcinile pe care le îndeplinește. Calificările și abilitățile ei sunt bine definite, datorită unei game largi de experiențe dobândite de-a lungul carierei. A lucrat în mai multe domenii, o experiență care a ajutat-o nu doar să își dezvolte cariera, dar și să învețe și să se adapteze în mod constant la situații noi și neprevăzute. Această adaptabilitate îi permite să găsească soluții iscusite la orice problemă cu care se confruntă. În afara muncii, Ana-Maria este la fel de dinamică și creativă. Îți exersează de câte ori are ocazia talentul culinar, gătind prăjituri și torturi delicioase, iar în timpul liber se bucură de aer liber, făcând plimbări cu bicicleta sau cu trotineta.

Ana-Maria Iscusitu

Assistant Manager

Alin Gheorghiță

Back-End Developer

Ambițios, perfecționist, mereu la curent cu cele mai noi tehnici și tehnologii din domeniu. Un adevărat expert în Laravel și CodeIgniter, Alin nu poate fi surprins niciodată cu un task, oricât de mult ai încerca. Chiar când încerci să-i prezinți problema, el îți și spune: „Știu, am rezolvat deja!”

Alin Gheorghiță

Back-End Developer

Paul Ionășcuț

Front-End Developer

Fiecare proiect care îmbogățește portofoliul lui Paul îi crește încrederea în sine și aduce satisfacție clienților noștri. Front End Developer în echipa Danco Vision, el reușește să fie mai mereu cu zâmbetul pe buze și gata de noi provocări profesionale. Marea provocare extraprofesională este să sară măcar o dată cu parașuta. Până atunci încearcă adrenalina în multe sporturi și ascultă cu pasiune orice gen de muzică.

Paul Ionășcuț

Front-End Developer

George Coman

Front-End Developer

Un front-end developer face conexiunea între design și tehnologie, împachetând utilitățile dezvoltate în back-end într-un mod care ajută utilizatorii unui website să aibă o experiență cât mai bună. George își consolidează constant aceste abilități, iar proiectele în care este implicat la Danco îl ajută să progreseze rapid. Poate și faptul că a studiat Geografia la Cluj-Napoca îl ajută să înțeleagă mai bine harta unui site. Muzica îl însoțește în căști și când lucrează, merge la sală sau se plimbă. A jucat tenis de performanță și asta este una dintre activitățile preferate în timpul liber.

George Coman

Front-End Developer

Eduart Enescu

Junior Front-End Developer

După ce și-a provocat limitele în departamentul de Creație, dovedind că stăpânește tainele limbajului social media, Eduart a decis să treacă la limbajul de cod și să-și descopere potențialul de developer. Ambiția, seriozitatea și creativitatea îi vor fi din nou aliați în noua provocare profesională. Atunci când nu rezolvă taskuri, postează meme-uri, dar pasiunile care îi ocupă mare parte din timp și energie sunt fotografia și călătoriile.

Eduart Enescu

Junior Front-End Developer

Mădălina Ursu

Director de Creație

După ce a coordonat eficient și cu tact activitățile departamentului de Copy, Mădălina a reușit să aducă toate resursele creative ale agenției sub aceeași baghetă. S-a născut astfel departamentul de Creație, cel mai numeros din Danco și cel care generează și materializează la superlativ toate ideile destinate clienților. Un veritabil dirijor, Mădălina se asigură permanent că toate accentele și tonurile sunt la locul lor. Și totul cu zâmbetul pe buze. Pentru că îi place ceea ce face și ne molipsește și pe noi cu această pasiune.

Mădălina Ursu

Director de Creație

Bogdan Bârligea

Senior Copywriter

Bogdan a fost mulți ani un om de bază în presa scrisă, până când și-a dat seama că skill-ul lui poate atinge următorul nivel în online. E mereu conectat, veșnic curios și o sursă infinită de idei care îi vin în timp ce mai citește o carte de ficțiune sau servește as după as pe terenul de tenis.

Bogdan Bârligea

Senior Copywriter

Bianca Grasu

Digital Marketing Copywriter

Abordează fiecare subiect cu ambiție, indiferent de industria despre care scrie. Își face din fiecare task o misiune creativă și din fiecare deadline o altă provocare. Bianca aduce în Danco Vision ambiție și creativitate, exact ce are nevoie echipa de copywriteri. Trăiește într-un ritm intens fiecare perioadă a zilei și apreciază fiecare moment de respiro în timpul liber.

Bianca Grasu

Digital Marketing Copywriter

Lorena Teacă

Digital Marketing Copywriter

Lorena și-a descoperit pasiunea pentru scris cu mult timp în urmă. De la poeziile pe care le scria în liceu, până la articolele pentru clienții din diverse industrii, a acumulat constant noi cunoștințe. Chiar dacă inițial televiziunea i-a făcut cu ochiul, a decis să-i dea o șansă marketing-ului, iar astăzi este Digital Marketing Copywriter în echipa Danco Vision. Datorită firii sale energice, nu poate să stea toată ziua în casă. Din agenda sa zilnică nu lipsesc ieșirile cu prietenii și plimbările relaxante alături de cățelul ei.

Lorena Teacă

Digital Marketing Copywriter

Marina Iova

Digital Marketing Copywriter

Departamentul de Creație se mândrește că are în echipă un adevărat Social Media Wizard. Referindu-se la universul Harry Potter, J.K.Rowling, unul dintre scriitorii de suflet ai colegei noastre Marina, spunea că "nicio poveste nu trăiește dacă nimeni nu vrea să asculte. Poveștile pe care le iubim cel mai mult trăiesc pentru totdeauna în inimile noastre." Iar poveștile din story-urile, tiktok-urile și postările pe care le creează Marina sunt, în mod clar, magice. Nu știi niciodată ce scoate de sub pălăria ei cochetă, dar rezultatul reușește întotdeauna să aibă cel mai bun reach, să creeze emoție și să genereze engagement.

Marina Iova

Digital Marketing Copywriter

Andrei Teleoacă

Social Media Specialist

Maestru al cuvintelor, Andrei își folosește abilitățile pentru a aduce un suflu nou în contentul creat de Danco Vision. Experiența relevantă, obținută atât în agenții de specialitate, cât și de partea clientului îl ajută să creeze un amestec unic de creativitate și eficiență, excelând în social media optimization, digital copywriting și social media marketing. Este un pasionat al fotbalului, urmărind cu interes competițiile majore, dar și un creator muzical talentat, lucrând cu entuziasm pentru a produce beat-uri inspirate. Andrei are o afinitate profundă pentru istorie și este captivat de geniul regizoral al creatorilor români și americani.

Andrei Teleoacă

Social Media Specialist

Eduard Mărtinaș

Social Media Marketing Specialist

Eduard își folosește zilnic creativitatea pentru a naviga cu succes printre provocările lumii digitale. Cu un master în cercetare vizuală, este un adevărat magician al cuvintelor inspirate din imagini și lucrează constant pentru a-și perfecționa arta dezvoltării de strategii pe cele mai populare platforme de social media. Muzica joacă un rol esențial în viața lui - când nu lucrează, Eduard își petrece timpul explorând muzee și galerii de artă sau iese la “vânătoare” de discuri rare de vinil. Visul său? Să scrie recenzii care să aducă în atenție cele mai cool albume muzicale.

Eduard Mărtinaș

Social Media Marketing Specialist

Marius Ionacov

Graphic & Ux Designer

Curios și perfecționist, Marius reușește să dea culoare și formă oricărui brief, livrând creații grafice impresionante. Creativitatea este dublată de multă muncă, iar inspirația se hrănește din cunoștințele pe care le acumulează permanent. Se plimbă cu barca oriunde are ocazia și se pierde prin muzee, în căutarea tainelor ascunse. În plus, petrecerile Danco au acum un bartender cu experiență care poate prepara orice cocktail delicios.

Marius Ionacov

Graphic & Ux Designer

Marius Ioniță

Graphic Designer

Și-a perfecționat abilitățile de designer lucrând pentru branduri de top din FMCG și retail, iar acum dezvoltă creații grafice pentru online și offline, în echipa Danco Vision. Al doilea Marius din departamentul de Grafică este coechipierul fresh, creativ și cu plus de inspirație, gata oricând să condimenteze fiecare ședință de creație cu umor. Când nu desenează digital sau pe hârtie, trasează rute intense cu bicicleta, pentru a fi în formă și pentru a se relaxa.

Marius Ioniță

Graphic Designer

Sebastian Aoncioaie

Motion Graphic Designer

Sebastian a preluat la un moment dat ștafeta de mezin al echipei Danco Vision. Iar entuziasmul vârstei a venit la pachet cu o viziune fresh, lucru foarte important în departamentul de Grafică. Abordează fiecare brief cu creativitate, pentru a se asigura că nici măcar o creație grafică realizată de el nu va trece neobservată. Mai ales atunci când utilizează idei out of the box, blenduite cu efecte și animații, totul pentru a realiza videoclipuri captivante! Sebastian acceptă fiecare provocare cu zâmbetul pe buze și are mereu o glumă în mânecă, pregătită să te surprindă!

Sebastian Aoncioaie

Motion Graphic Designer

Dan Teodorescu

Digital Art Director

Dan, magicianul pixelilor de la Danco Vision, transformă fiecare vizual sau video într-o capodoperă digitală. Adolescent rebel cu ritmuri hip-hop și pași de street dance, a evoluat într-un maestru al videografiei și un pasionat al web3 și AI. Când nu pilotează drone profesionale sau nu își lansează ultimul podcast pe YouTube, îl poți găsi în căutarea următoarei sale aventuri, fie că e vorba de un salt cu parașuta sau bungee jumping. Cu Dan, creativitatea întâlnește într-un mod foarte inspirat tehnologia și adrenalina!

Dan Teodorescu

Digital Art Director

Sabina Alexandru

Graphic Designer

Sabina se numără printre colegii în cadrul departamentului de creație. Cu un spirit creativ debordant și o personalitate colorată, recunoaște că decizia de a lucra în design grafic a fost una dintre cele mai bune alegeri din cariera sa! Pentru că simțul artistic nu se limitează la viața profesională, tablourile și telegramele adunate din vacanțe sunt nelipsite pentru ea. În momentele când nu rezolvă misterele design-ului ideal pentru clienții Danco Vision, se relaxează citind cărțile scrise de Agatha Christie!

Sabina Alexandru

Graphic Designer

Mihai Vutof

Junior Graphic Designer

Tânăr și entuziast, Mihai este pasionat de graphic design și social media, iar la Danco Vision are șansa să acumuleze primele experiențe într-o agenție de marketing online. Acceptă fără ezitare provocare după provocare privind task-urile de graphic design și creează conținut fresh pentru proiectele de social media. În timpul liber se implică în organizarea de evenimente, fiind co-fonadator al unui festival de muzică pentru tinerele talente, îi place să gătească și nu refuză niciodată o provocare când vine vorba de board games.

Mihai Vutof

Junior Graphic Designer

Maria Damian

PPC SPECIALIST - TEAM LEAD

Primul proiect de marketing al Mariei a fost contul ei de Instagram. 20K de followers mai târziu și după mai multe colaborări de succes cu branduri importante, a început să experimenteze viața de agenție. Acum este PPC Marketing Specialist la Danco Vision și contribuie din plin la proiectele de succes ale echipei. Nu se poate abține să nu cânte ori de câte ori aude muzică și încă așteptăm să ne încânte cu un solo la chitara electrică.

Maria Damian

PPC SPECIALIST - TEAM LEAD

Iris Micu

Junior PPC Specialist

Abilitățile analitice și latura creativă, dezvoltate prin proiecte de voluntariat, au condus-o pe Iris să se alăture departamentului în căutarea acestor atribuții: PPC. Crede cu tărie că digitalul reprezintă viitorul, fapt ce îi alimenteaza interesul pentru digital marketing. Cu zâmbetul pe buze și cu o atitudine pozitivă, recunoaște că un stil de viață echilibrat este esențial – jogging, cafea și testarea rețetelor de torturi alături de prieteni.

Iris Micu

Junior PPC Specialist

Bianca Botea (Păunescu)

PPC Specialist

PPC-ul se bazează pe strategii solide, iar Bianca are abilități de planning și management dezvoltate în ani de experiență pe poziții de marketing și coordonare de campanii și proiecte. Cooptarea ei în echipa PPC a Danco Vision a adus un boost pe partea de performanță a campaniilor desfășurate. Iar când satisfacțiile la birou sunt faine, Bianca poate să se concentreze în timpul liber pe o parte dintre pasiunile care o leagă de munte: hiking-ul, călătoriile sau fotografia.

Bianca Botea (Păunescu)

PPC Specialist

Mihaela Boată

PPC Specialist

Se descrie ca un Ad Specialist concentrat pe rezultate și orientat spre atingerea obiectivelor, oricât ar fi de ambițioase. În doar câțiva ani a acumulat o experiență relevantă în implementarea și managementul campaniilor de promovare pe Google și Meta, aplicând cele mai out of the box strategii pentru obținerea rezultatelor dorite. În timpul liber, Mihaela studiază psihologia, știința banilor și design-ul de orice fel. Îi place să citească, să își încarce bateriile făcând jogging, și să învețe permanent lucruri noi, cu aplicabilitate în viața de zi cu zi.

Mihaela Boată

PPC Specialist

Alex Turcu

SEO Outreach Manager

"Turcu" se ocupă de procesarea comenzilor pentru articolele de Link Building, monitorizează situația din outreach și aruncă mereu un ochi peste calitatea contentului. Sporturile de contact îl ajută să fie unul dintre cei mai calmi și prietenoși oameni din agenție. După sală, se destinde cu literatură, o lecție de istorie sau un paragraf scris.

Alex Turcu

SEO Outreach Manager

Florin G.

SEO Specialist

Specialist în online marketing, Florin se implică în optimizarea site-urilor din primul moment în care acestea sunt online și pregătește cele mai inspirate și eficiente strategii, fie că este vorba de SEO on-site sau SEO off-site. Creșterea organică este importantă nu doar când vine vorba de site-urile de care se ocupă, dar și în ceea ce privește cactușii pe care îi îngrijește cu pasiune și atenție. Plimbările îl ajută să se relaxeze după zilele mai pline pe care le are la birou.

Florin G.

SEO Specialist

Alexandra Leca

SEO Specialist

Hotărâtă să aprofundeze tehnicile SEO, Alexandra monitorizează și analizează site-urile și platformele digitale ale clienților Danco Vision pentru a identifica cele mai eficiente metode de optimizare și îmbunătățire a performanțelor acestora. Cu mulți ani de activism social în CV, Alexandra încearcă să fie parte a soluției pentru segmentele de populație cele mai vulnerabile. Timpul liber de calitate înseamnă pentru ea concerte rock și explorarea pub-urilor underground din locurile pe care le vizitează.

Alexandra Leca

SEO Specialist

Ioana Zapodean

SEO Specialist

Cu o formare inițială pe activități de marketing, Ioana a descoperit ulterior SEO, iar ambiția care o caracterizează i-a dat energia necesară să descopere și să aprofundeze acest domeniu provocator. Folosind abilitățile de analiză dobândite anterior, Ioana îți propune să caute soluțiile potrivite fiecărui client din portofoliul Danco Vision. Iar când rezultatele de ranking trec proba timpului, se poate bucura pe deplin. Cum reușește să-și mențină creativitatea și să-și hrănească curiozitatea? Explorând locuri și activități noi.

Ioana Zapodean

SEO Specialist
CARIERE

Alătură-te călătoriei
noastre digitale!

Ai idei și vrei să pui lucrurile în mișcare? Perfect! Trimite-ne CV-ul tău, indiferent dacă poziția pe care o vizezi este deschisă sau nu.

Title Something Here

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit.
Morbi est nunc, vehicula sed nunc sit amet, tristique
ornare sapien. Sed in nibh augue. Aenean scelerisque leo
dolor. 

Quisque egestas ex in massa luctus, non rhoncus elit
consectetur. Praesent venenatis ligula a tellus vestibulum
suscipit. Proin bibendum molestie magna sit amet
feugiat.


Title Something Here

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit.
Morbi est nunc, vehicula sed nunc sit amet, tristique
ornare sapien. Sed in nibh augue. Aenean scelerisque leo
dolor. 

Quisque egestas ex in massa luctus, non rhoncus elit
consectetur. Praesent venenatis ligula a tellus vestibulum
suscipit. Proin bibendum molestie magna sit amet
feugiat.


INTERACTIVE

Danco Vision Interactive
Nu doar site-uri web