Business-ul tău are nevoie de analiză predictivă

Spre deosebire de modelele descriptive, care îți pot spune ce s-a întâmplat în trecut, dar și de cele de diagnoză, care îți pot explica de ce s-a întâmplat ceva anume, analiza predictivă, despre care vom vorbi astăzi, îți poate oferi un avantaj consistent, dacă știi cum să o folosești. Iar asta, pentru că îți poate spune de acum cum va arăta business-ul tău în viitor, dacă ești pe drumul cel bun sau nu. Pe scurt, vorbim despre înțelegere și perspectivă.

Anticipează comportamentul clienților și propriul buget

În momentul de față, deții anumite informații despre clienții tăi. Problema e că nu știi cum să le folosești pentru viitor, pentru că, probabil, încă nu ai conștientizat ce greutate au aceste informații. Analiza predictivă te ajută să înțelegi comportamentul actual al clienților tăi, dar și să anticipezi dacă aceștia vor alege și pe viitor produsele și serviciile tale. Același model predictiv te poate avertiza și dacă există riscul ca, în viitorul apropiat, clienții tăi să își îndrepte atenția către alt brand. Cu alte cuvinte, știind că, în viitorul apropiat, ai putea pierde o parte din clienții actuali, tu poți acționa încă de pe acum. Și, cu o altă strategie de marketing și alte programe de fidelizare, poți împiedica acest lucru. Analiza predictivă te poate învăța cum să îți gândești bugetul în cele mai mici detalii. Cele mai noi instrumente și tehnici, împreună cu datele oferite de comportamentul clienților tăi, îți oferă oportunitatea de a îți stabili, pentru viitor, un buget extrem de detaliat.

 

Marketing complet

E inutil de precizat că, dacă nu investești într-un website și în aplicații pentru mobil, ar trebui să o faci. Ieri, dacă s-ar putea. Dacă faci deja asta, analiza predictivă îți poate spune dacă și ce trebuie optimizat, personalizat, pentru o experiență digitală completă. Investești timp și resurse în crearea, menținerea și dezvoltarea de conținut și, cel mai probabil, ai deja o bază de date care să îți arate în ce stadiu te afli? Dar ai idee cum poți extrage din datele respective doar factorii care te pot ajuta să îmbunătățești conținutul? Anticipând modul în care mesajele tale sunt primite de clienți, vei putea înțelege mai bine comportamentul acestora. Cu instrumentele și tehnologiile din ziua de azi, o strategie completă de marketing, care folosește și analiza predictivă, te poate ajuta să le oferi clienților ceea ce ei își doresc. Nu asta vrei?

Hai să bem o cafea împreună și să îți explicăm cum te poate ajuta analiza predictivă.

NOUTĂȚI

Articole similare

Comentariile sunt închise.