DigitalU, în spatele celui de-al șaptelea salon El Studio

Ca parte integrantă a strategiei de comunicare pentru Grupul El Studio, demarată în 2009, DigitalU (www.digitalu.ro), în colaborare cu Danco Vision (www.dancovision.ro), sprijină, în mediul online și nu numai, lansarea celui de-al șaptelea salon El Studio. Intrată în cel de-al șaptelea an, colaborarea dintre DigitalU și El Studio are la bază, ca și până acum, aceeași gamă completă de servicii integrate, oferite de DigitalU, în colaborare cu Danco Vision.

Cu o istorie de aproape 11 ani, grupul El Studio a plecat la drum cu un plan de business temeinic și bine definit, conștientizând din start cât de importantă este imaginea.

DigitalU, imagine de la zero pentru El Studio

Aici, a apărut DigitalU, care, în colaborare cu Danco Vision, a gândit și aplicat, de-a lungul timpului, o strategie integrată de comunicare și promovare pentru grupul El Studio. Așa se face că, din 2009 și până în prezent, DigitalU se mândrește să fi fost alături de un partener și prieten precum El Studio, pe care să-l fi ajutat în ascensiunea sa de la un salon de înfrumusețare, la cel de-al șaptelea.

“Colaborarea dintre Danco Vision și grupul El Studio este una de lungă durată, începută în 2009. De-a lungul timpului, am oferit servicii complete pentru El Studio, printre exemplele în acest sens regăsindu-se următoarele: design pentru site-ul inițial, dar și redesign-ul acestuia, în 2015; realizarea și gestiunea blogului, consolidand astfel interacțiunea El Studio cu clienții saloanelor de înfrumusețare; servicii de PR online; campanii de promovare în social-media; SEO constant; publicitate Facebook și Adwords ș.a.m.d. Practic, servicii integrate, ale căror rezultate, vorbind în doar câteva cuvinte, au fost mai mult decât remarcabile: suntem cu peste 20 de cuvinte cheie pe prima poziție și, totodată, cu peste 60 de cuvinte cheie în primele 10 poziții. Pe scurt, acesta e rezultatul pe care îl oferă o strategie integrată de comunicare. O campanie B2C completă”, explică Daniel Ionescu, General Manager Danco Vision.

O nouă provocare pentru DigitalU

Astăzi, DigitalU anunță, cu zâmbetul pe buze, că serviciile integrate pe care le furnizează au contribuit din plin la un alt mare eveniment din istoria de 11 ani a grupului El Studio. Anume, lansarea, în București, a celui de-al șaptelea salon de înfrumusețare, eveniment care va avea loc în data de 6 mai.

 

“Nu este ușor să realizezi o imagine de la zero, să o duci sus și să o menții acolo. Dar, cu profesionalism și implicare, nimic nu este imposibil. Pentru noi, cei de la DigitalU, cel mai nou proiect online integrat, cel care vizează lansarea unui nou salon de înfrumusețare El Studio, a reprezentat – și reprezintă în continuare – o provocare căreia i-am răspuns cu același profesionalism de care am dat dovadă, de-a lungul timpului”, ne spune Alina Aldea (Digital Strategy Manager la DigitalU).

Ce urmează?

Implicarea DigitalU nu se termină, însă, odată cu lansarea celui de-al șaptelea salon de înfrumusețare marca El Studio. Dimpotrivă. Strategia de comunicare și promovare gândită de DigitalU este mult mai complexă. Iar asta înseamnă că greul abia acum începe. Dar, la fel de bine, înseamnă că, la fel cum s-a implicat și până acum în a aduce El Studio în top, la fel se va implica și în a menține saloanele de înfrumusețare acolo unde le este locul, în topul pieței de înfrumusețare bucureștene.

NOUTĂȚI

Articole similare